joi, 11 mai 2017

Recenzie „Salvând-o pe Francesca” de Melina Marchetta


Titlu original: Saving Francesca
Editura: Storia
Gen: dramă, YA, peer pressure
An apariție: 2017
Număr de pagini: 248
Rating: ✵½

„Nu-mi vine să cred că am zis-o cu voce tare. Adevărul nu te eliberează, să știți. Te face să te simți încurcată și stânjenită și lipsită de apărare și cu fața în flăcări și îngrozită și amuțită și vulnerabilă. Dar eliberată? Nu mă simt eliberată deloc. Mă simt ca naiba.”
Știți acele cărți obișnuite, despre fete de liceu perfecte, extrem de populare, frumoase și adorate de toată lumea, mai ales de băieții din liceul lor, care conduc porsche-uri,  au tricouri de la Armani, pectorali și o dantura imaculată?

Ei bine, această carte nu e una dintre acelea.

În „Salvând-o pe Francesca”, băieții trag pârțuri și trăiesc în cartiere sărace, au mame cărora nu le pasă de ei și merg la cursuri de teatru. Și tocmai acest aspect face cartea minunată. Nu mai suntem conduși într-un univers paralel în care totul e fără cusur, ci la o școală normală, care se aseamănă ironic de mult cu a noastră.
„Comunitatea ideală? Oriunde, numai aici nu.”
Nici Francesca nu e tocmai „tipa populară”, ba chiar admite că dacă ar dispărea într-o zi, nimeni nu și-ar da seama. Desigur, Frankie nu a fost mereu așa. La vechea ei școală făcea parte din gașca fetelor populare, și pentru un timp va tânji din nou la ce a pierdut.  Când se va trezi aruncată în Liceul Sebastian, în primul an în care școala s-a transformat din una de băieți în una mixtă, vom observa că asta s-a întâmplat doar pe hârtie și fetele vor avea mult de luptat pentru a-și redobândi drepturile.
„Mă tem să mă uit în oglindă, pentru că, poate, n-o să văd nimic.”
Ar fi genul de moment în care o fiică are nevoie de sprijinul mamei ei, doar că Mia, mama Francescăi, refuză să se mai ridice din pat și să mănânce și nimeni nu știe ce e de făcut.

Mi-a plăcut mult cum a reușit autoarea să portretizeze depresia, ca pe un virus nimicitor, ce nu rămâne doar într-o persoană, ci se extinde în toată casa, și pune stăpânire pe toți cei care o iubesc.

Foarte realistă mi s-a părut și maniera în care depresia a pus stăpânire pe Mia. Într-o zi totul era bine, cânta la micul dejun cu copii ei, mergea la servici, râdea cu colegii, le făcea cu mâna vecinilor în drum spre casă, iar în ziua următoare devine o ființă greu de recunoscut, dacă nu imposibil. E un avertisment foarte important, că nu trebuie să aruncăm mizeria sub preș și că până și cel mai puternic om din lume poate să se prăbușească la un moment dat dacă își ignoră micile probleme, care se strâng, devin mari și îl nimicesc.

Și cei care sunt răniți cel mai tare în povestea asta sunt, desigur, copiii; care, ca de obicei, sunt considerați prea mici și vulnerabili pentru a afla măcar adevărul.
„Doar întrebați-mă cum mă simt. Întrebați-mă și poate o să vă spun. Însă nimeni nu o face.”
La un moment dat, observăm că Francesca îl învinuiește pe tatăl ei pentru boala mamei și eu cred că are dreptate doar parțial. Desigur, e vina lui pentru că nu a insistat niciodată ca nevasta lui să îi spună ce are pe suflet, că a ignorat tot cu frustranta zicală „Totul va fi bine.”, dar, acesta e posibil doar unul dintre miile de motive pentru care s-a ajuns în acel loc.
„De ce trebuie să-și aducă mereu aminte doar despre lucrurile negative? De ce nu-și pot aminti niciodată ceva pozitiv despre mine?”
Un alt element înduioșător al poveștii e dragostea pură dintre Francesca și un coleg de-al ei, care, în mod ironic, e stângaci, un pic ciudat, și nici măcar nu arată bine, asta pe lângă că înainte să fie atașați unul de celălalt, se urau din toată inima.

De-a lungul romanului vom vedea cum Francesca își pierde ușor-ușor speranța și cum se retrage în sine, din cauza disperării declanșate de izolarea mamei ei, ca mai apoi să vedem cum iese din carapace și, cu ajutorul unor prieteni minunați, învață să spere din nou.

Nu vreau să vă spun ce se întâmplă cu mama Francescăi până la urmă, tot ce zic e că finalul este unul sfâșietor și o să plângeți, acum, de fericire sau tristețe rămâne de văzut.
„-Dacă te-aș ruga să rămâi ai face-o? îl întreb ceva mai târziu, lângă mașina lui.
-Poate că da, deși nu cred că m-ai ruga. Dar jur pe ce am mai sfânt că mă întorc cu primul avionat dacă ai vreodată nevoie să fii salvată...
Dau din nou din cap.
-Tu du-te și pune-ți temerile la încercare, Will. Cred că a venit timpul să mă salvez singură.”
Cred că este un roman important, ce ar trebui citit de toți adolescenții care se simt invizibili, sau că nu se integrează, deoarece s-ar identifica extrem de bine cu Francesca. Ar mai fi o lectură minunată și pentru cei care se confruntă cu depresia sau poate chiar și alte boli psihice rezolvabile, ca să le amintească faptul că nu sunt singuri și cu puțină iubire și speranță vor reuși să fie iarăși ei la superlativ. 

Mulțumesc încă o dată Editurii Storia pentru șansa de a citi această carte. :)

Share:

Abonează-te prin GFC

Oameni minunați

Abonează-te prin email

Abonează-te pe Bloglovin

Follow

Ce citesc acum

Ce citesc acum