vineri, 29 decembrie 2017

Recenzie: Zbor prin lucarna sparta de Diana Andreea Ilie


Titlu original: Zbor prin lucarna sparta
Gen: Ya
Editura: Paralela 45
An apariție: 2014, Număr de pagini: 260
Rating:★★★
Cartea poate fi achiziționată de aici.
Romanul mi-a fost oferit spre recenzare de către librăria online Libris, la ei găsiți cărți de beletristică și multe altele, iar la comenzi mai mari de 30 de lei transportul este gratuit :). 
"...privirile-i îngheață asupra bradului de Crăciun încă nestrâns. Se uită la el cu amărăciune și cu neputință: o singură clipă i-a luat totul, clipa în care a fost pur și simplu aruncată fără milă printre cioburi și suferință pe pământul dur.
         

  După romanul de debut al scriitoarei românce, Diana Andreea Ilie, mă așteptam la ceva mult mai mult de  la al doilea roman. Pe cât de plin de acțiune a fost primul, pe atât de lipsit a fost acesta. Romanul abordează un subiect foarte tragic pentru mulți și anume abandonul de copii.

 Povestea începe cu mult timp în urmă într-o casă de copii de mult uitată, protagonistă fiind o fată cu dificultăți de vedere, poreclită Oraba. Viața Oarbei în casa de copii era în fiecare zi le fel, copii erau duri cu ea și o batjocoreau doar pentru că ea era diferită. Era bună și nu făcea nimanui nimic.





„Ochii ei s-au schimbat, și-au pierdut inocența și copilăria; s-au maturizat, iar în chihlimbarul lor strălucitor de alădată s-a strecurat, chinuitor, nisipul. O furtună de nisip care a distrus totul.”

 Speranța Orbei că lumea ei v-a deveni una mai buna, ia amploare odată cu venirea lui Matei, un băiat cu o poveste la fel de tristă precum îi era și sufletul. Fiind obligat să locuiască alături de unchii și verișorii săi, din cauza lipsei de părinți. Acolo era batjocorit șidoar pentru că era în plus în povestea familiei. Iar soarta face ca să fie aruncat direct în infernele brațe ale casei de copii.
 El nu considera asta o pierdere neapărat, având în vede că o întâlnise pe Oarba, fata pe care o considera surioara lui mai mică deși nu sângele îi legau, ci sufletul și destinul. 


 Am cerut această carte de la cei de la Libris, cărora le mulțumesc foarte mult, în speranța că va fi o carte Sf, care să mă surprindă, însă cartea aceasta a fost puțin sub aștepările mele, intenționam să-i dau două steluțe dar finalul m-a surprins plăcut și povestea, cu micile ei clișee, a fost una neabordată, ceșl puțin de către autorii români.

Recenzie: Crima din Orient Express de Agatha Christie


Titlu original: Murder on the Orient Express
Gen: crimathriller
Editura:Rao
An apariție:2014
Număr de pagini: 247
Rating:
Cartea poate fi achiziționată de aici.
Romanul mi-a fost oferit spre recenzare de către librăria online Libris, la ei găsiți cărți de beletristică și multe altele, iar la comenzi mai mari de 30 de lei transportul este gratuit :). 

„-Mi-ar plăcea mult să mă duc în America, interveni Poirot.                                           - Ați avea de învățat câteva metode moderne de acolo, spuse Hardman. Europa trebuie să se trezească, prea e adormită.”
              

 Nu cred că sunt foarte multe cuvinte de spus despre această carte, din nou Agatha a reușit să mă șocheze, precum fiecare roman al ei o face. Ultimul meu roman polițist citit de la ea a fost Pericol la EndHouse care m-a lăsat puțin mai mult cu gura deschisă și cu un zâmbet larg până la urechi la sfârșitul ei, datorită lui Poirot, iscusitul nostru detectiv.

 Agatha l-a conturat foarte bine pe Poirot în fiecare dintre romanele ei polițiste și pe mine personal, m-a făcut să-l admir. Cred ca inteligența și logica pe care o are omul acesta, nu o mai are nimeni sau cel puțin eu nu am mai întâlnit-o la niciun personaj real sau fictiv.

 De această dată îl avem tot pe Poirot în plin plan care călătorește cu Orient Express-ul. S-ar putea să pară o călătorie obișnuită dar nu e deloc așa, o crima are loc. Și fiindcă această întâmplare îi atrage atenția lui Poirot, el începe să se ocupe de caz.



 Ca de obicei, inteligența lui Hercule Poirot de a rezolva cazuri ne ia prin surprindere pe toți, cel puțin pe mine mă ia de fiecare dată. Cazul părând foate greu, fără nici o fereastră deschisă si cu lucruri incriminatorii care îi duc pe cei trei prieteni pe niște căi greșite, tot Poirot a fost acela care a deslușit misteriosul caz și a scos la iveală cine sunt de fapt făptașii.
"Să-mi scuzați remarca prea personală, dar nu-mi place fața dumneavoastră, domnule Ratchett, spuse el.
 Pasagerul care a fost găsit mort, el cerându-i lui Hercule Poirot cu o zi înainte să-l apere, se dovedi a fi un mare excroc, drept urmare își merita moartea cu vârf și îndesat. Dar cine oare îl ura atât de mult, pe acest nemernic afalt în libertate încât să-i facă așa rău de petrecanie? Asta v-a afla doar detectivul nostru.

 Lucrul care m-a făcut să-i dau patru steluțe și nu cinci, a fost faptul că finalul mi s-a părut puțin tras de păr și începutul plictisitor pe alocuri. În rest, despre poveste și felul de scriere nu am ce comenta.

duminică, 10 decembrie 2017

Recenzie: Domnișoara Goth și fantoma șoricelului de Chris Riddell

Titlu original: Goth Girl and the Ghost of a Mouse
Gen:  roman grafic, fantasy, gothic
Editura: Corint Junior
An apariție: 2017
Număr de pagini: 224
Rating:    
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„Făcu o pauză și ridică din umerii străvezii.
-Dintr-un motiv care-mi scapă, s-ar părea că te bântui.
-Nu mă supăr, îi zise Ada, care prinsese drag de el. Poți să mă bântui cât poftești, dacă asta te înveselește.
      

Celebrul ilustrator Chris Riddell creează un univers magic, plin de aventură și mister, pe fundalul uneia dintre cele mai întunecate epoci ale lumii: cea victoriană. Împletește realul cu imaginarul și reușește să facă referire la mulți scriitori celebrii și la opere lor, cu care sunteți cu siguranță familiari. Iar în centrul acțiunii situează o fetiță extrem de curajoasă numită Ada Goth.

Ilustrațiile din roman sunt absolut superbe. Și recunosc (din nou) că am cumpărat și cartea aceasta pentru că nu am putut rezista unei așa bijuterii literare. Toate desenele sunt făcute la detaliu și n-ar putea fi mai încântătoare de atât, fără nicio exagerare. Chris Riddell transmite cam aceeași cantitate de emoții prin desenele lui cât și prin poveste în sine, dacă nu chiar mai multe. Aș cumpăra orice ar scrie acest om din simplul motiv că fiecare roman de-al lui e acompaniat de așa opere de artă.

Protagonista este fiica lordului Goth, și deci, moștenitoarea unei moșii imense numite Ghastly-Gorm Hall. Cu toate acestea, am apreciat la ea că nu s-a purtat nicio secundă ca un copil răsfățat și cu nasul pe sus. S-a purtat ca unul total obișnuit în ciuda statutului ei, al frumuseții și al tuturor atuurilor de care dădea dovadă, și a ajuns să se împrietenească până și cu una dintre fetele de la bucătărie.

Cum am menționat și mai sus, în carte apar o grămadă de referiri la diverși scriitori, unul dintre cei mai celebrii amintiți este chiar Mary Shelly, ce apare sub numele de Mary Shellfish și ajunge să se ia la harță cu monstrul creat în romanul ei, Exploratorul Polar. Sunt foarte foarte multe astfel de cazuri cu autori mai puțin cunoscuți, din păcate fără notele de subsol nici nu m-aș fi prins la unele dintre ele. :))

Și legat de notele de subsol, scriitorul s-a gândit să le denumească „Note de picior” ( în engleză termenul este footnotes și aceasta ar fi traducerea literală). Aceste note sunt scrise de piciorul unui scriitor celebru ucis într-un război. Mi s-a părut un început genial pentru o carte.



Unul dintre lucrurile care mi-a dat mari bătăi de cap la „Domnișoara Goth și fantoma șoricelului” este că uneori, povestea nu coincide cu imaginile. De exemplu, în carte scrie că Ada semăna leit cu mama ei, că aveau amândouă aceeași ochi verzi și păr brunet, dar ea pe copertă are ochii albaștri. Și, când trebuia să meargă să ia cina cu invitații tatălui ei este descrisă fix îmbrăcămintea de pe copertă, doar că e albastră, nu mov. Mi se pare frustrant și nu văd logica.

Ca și în Scooby Doo, cartea de față ne demonstrează prin „ancheta” Adei și a prietenilor ei că uneori, adevărații monștrii nu sunt cei care ne îngheață venele când citim despre ei în legende, cum ar fi  vampirii, ciclopii, fantomele și alte asemenea, ci mai degrabă ființe cu care discutăm în fiecare zi și care sunt complet normale până în momentul în care se încarcă de lăcomie sau dușmănie și ajung să atace până și un om fără de care n-ar fi putut să se descurce.

Dominșoara Goth și fantoma șoricelului a fost cu siguranță o lectură unică, amuzantă și cu niște ilustrații fascinante. Din păcate, mi s-a părut că autorul a descris prea puțin împrejurimile în unele contexte și lucrurile au devenit oarecum confuze și greu de urmărit. Cu toate acestea, abia aștept să apară și la noi următoarele volume din serie, deoarece am mari așteptări de la ele. 
P.S. Când veți cumpăra romanul, veți primi o cărticică cadou cu aventurile șoricelului fantomă cu care se împrietenește Ada. :)

duminică, 26 noiembrie 2017

Recenzie: 50 de zile înainte de sinucidere de Stace Kramer

Titlu original: 50 дней до моего самоубийства
Gen: YA, boli mintaleromance
Editura: Leda Edge
An apariție: 2017
Număr de pagini: 684
Rating:    
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„Nimic nu e mai rău decât trădarea unui om apropiat. Vorbesc din experiență. Îți pierzi credința în viață. Nu mai crezi în dragoste, nu mai ai nicio speranță și nu mai poți avea încredere în nimeni. Și, mai presus de orice, nu mai crezi că vei putea fi fericit din nou.
            

50 de zile înainte de sinucidere nu este o carte care îndeamnă la sinucidere, ci din contră, una care te încurajează să dai vieții o a doua șansă, chiar și când totul pare să ia o întorsătură dezastruoasă. În ciuda faptului că este un roman destul de voluminos, vei fi atât de vrăjit de povestea Gloriei, încât nici măcar nu vei realiza când te apropii de sfârșit, și vei dori extrem de mult să nu se mai termine niciodată. 

Protagonista este Gloria McPhin, o locuitoare de 16 ani a Floridei, care consideră că nu mai merită să trăiască din cauza unor probleme obișnuite de adolescentă: se consideră eclipsată de cea mai bună prietenă a ei care pare să le aibă pe toate, inclusiv pe băiatul pe care-l place dintotdeauna, părinții ei divorțează, în ciuda dorinței ei de a rămâne împreună, și colac peste pupăză, bunica ei se mărită cu un tânăr de 25 de ani.

Așa că Gloria decide... peste 50 de zile urmează să-și pună capăt zilelor. Își procură un jurnal în care urmează să-și noteze tot ce i se întâmplă în acest răgaz de timp, iar la sfârșitul lor va vedea dacă viața merită sau nu trăită. Urmează să vedeți voi ce o va face să se răzgândească.

Dacă la începutul cărții nu voia cu adevărat să moară, ci mai degrabă, voia puțină atenție din partea părinților ei și să nu mai fie atât de stresată la școală, treptat, lucrurile se schimbă, iar Gloria va lua o sumedenie de decizii proaste tocmai pentru a scăpa de rutină. Fericirea vine și pleacă, iar fata este rănită profund de oamenii pe care îi iubește cel mai mult. În fiecare zi trebuie să fie trezită de țipetele părinților ei, iar atunci când mama ei e internată în spitalulul de psihiatrie, iar tatăl ei o lovește atât de tare încât aproape își pierde conștiința, Gloria nu mai poate îndura și fuge de acasă.
Evident că, doar pentru că este o operă de ficțiune, adolescenta reușește să supraviețuiască pe străzi, ba chiar își formează un anturaj care îi devine o a doua familie, și acei prieteni au o rulotă care îi va servi drept casă. Dar nu cred că acest lucru încearcă autoarea să spună. Mesajul este mai degrabă că ar trebui să recurgem la orice fel de mijloace (preferabil legale :)) ) pentru a încerca să obținem fericirea. Și am putea porni într-o aventură nebună ca Gloria, fără să ne luăm niciun bagaj după noi, spre un loc în care nu ne cunoaște nimeni, sau am putea să terminăm două facultăți sau să citim 2000 de cărți sau să ne luăm o zi liberă și să mergem într-un parc de distracții.


Cel mai important este să încercăm să ne depășim limitele și să avem curajul de a porni în căutarea fericirii, deoarece după totul va veni de la sine. Gândurile sinucigașe ale Gloriei au consolat-o de-a lungul călătoriei ei și au ajutat-o să nu îi fie teamă de nimic, deoarece la urma urmelor, totul avea să ia sfârșit în maxim 50 de zile, dar ea nu s-a gândit niciodată cu adevărat să se omoare. Și totuși... e trist că dintre toți apropiații ei niciunul nu a observat problemele care o măcinau pe biata fată și niciunul nu s-a deranjat să-i acorde o mână de ajutor o bună bucată de timp, toți au încercat să-și repare această greșeală când a fost prea târziu.

duminică, 12 noiembrie 2017

Recenzie: Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry

Titlu original: Le petit prince
Gen: clasicSFfilosofie
Editura: RaoColecția: Biblioteca opere xx
An apariție: 1943, Număr de pagini: 93
Rating:
Cartea poate fi achiziționată de aici. 
Cărticica mi-a fost oferită spre recenzare de către librăria online Libris, la ei găsiți cărți de beletristică și multe altele, iar la comenzi mai mari de 30 de lei transportul este gratuit :)
„Micul prinț se duse să vadă trandafirii.
-Nu semănați deloc cu trandafirul meu, nu sunteți încă nimic. Nimeni nu v-a îmblânzit și nici voi nu ați îmblânzit pe nimeni. Sunteți la fel cum era vulpea mea. Nu era decât o vulpe asemănătoare cu o sută de mii de alte vulpi. Dar mi-am făcut-o prietenă, iar acum e fără seamăn pe lume.”
         
Dacă te-aș întreba de Micul prinț mi-ai spune că este o carte pe care ai citit-o în clasa a treia sau acum 20 de ani, în orice caz cu mult timp în urmă, că este o carte pentru copii, evident, despre un băiat micuț și naiv de pe altă planetă și călătoriile sale intergalactice. Și răspunsul tău n-ar putea fi mai greșit decât atât. Desigur, copii mici văd atât prin această carte, dar ar fi tragic ca noi ceilalți să nu încercăm să analizăm ceea ce a vrut autorul să zică printre rânduri.

Nu este fantezia nimănui că autorul a dedicat această carte copiilor și adulților deopotrivă. Încă de la începutul ei, i-o dedică lui Leon Werth, iar unul dintre motivele pentru care face acest lucru este că „acest om pricepe tot, chiar și cărțile pentru copii”. Mi s-a părut intrigant să citesc o lectură atât de specială, deoarece rar găsești o carte bidimensională. Trebuie, de asemenea, să-i dau dreptate profesoarei mele de limba română, pe măsură ce te dezvolți, întelegi altceva din această carte.
Vă sperie imaginea de mai sus? Adulții vor întreba de ce i-ar speria o pălărie. Doar copiii au imaginația necesară de a observa că desenul nu înfățișează de fapt o pălărie, ci un șarpe boa care înghițise un elefant. Pentru că oamenii mari au nevoie mereu de explicații, naratorul realizează și un desen cu interiorul șarpelui boa. Așa începe povestea din Micul prinț.

Motivul pentru care Antoine de Saint-Exupery critică atât de dur adulții e pentru a semnala problemele încă prezente în societatea umană. Suntem atât de obsedați de numere, încât suntem mereu prea ocupați pentru lucrurile esențiale vieții. Nu considerăm important să mirosim o floare, să privim puzderia de stele de pe cer, sau să zâmbim unui prieten. Nu știm să apreciem importanța a ceea ce deținem și vrem mereu ceea ce nu putem obține. Dorim lucruri care nu ne folosesc la nimic, luptăm pentru ele și abia după ce le obținem realizăm cât de inutile sunt de fapt. Toate aceste învățături sunt cuprinse într-un mod miraculos în cartea aceasta mică.
„Iată secretul meu. E foarte simplu: nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi.”
Cuvintele sunt de prisos, vă puteți imagina cât de mult am adorat „Micul prinț” din simplul fapt că mi-am achiziționat-o în două ediții. Este o carte atât de importantă, încât sper ca într-o zi să învăț limba franceză pentru a o citi în original. Nu aveți absolut niciun motiv pentru care să nu o cumpărați și să o aveți în bibliotecă. Aici de exemplu, este 4 lei. Nu aveți nicio scuză pentru care să nu o citiți, este o carte atât de mică încât nu are nici 100 de pagini, cu tot cu imagini, și vă va răpi o oră din viață lecturarea ei. O oră după care veți vedea toate lucrurile altfel.

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Recenzie: Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothee De Fombelle

Titlu original: Le Livre de Perle
Autor: Timothee De Fombelle
Gen: Yafantasylove story
Editura: Youngart
An apariție: 2014
Număr de pagini: 260
Rating:
Cartea poate fi achiziționată de aici. 
"Imaginarul fiecăruia este pentru mine unic și imposibil de duplicat. Un refugiu, un sanctuar intim. În mintea fiecăruia dintre noi - fiare stranii, un ierbar și neamuri minuscule, dar nu suportăm zânele sau spuridușii care se plimbau de la un cap la altul ca păduchii. De ce ai accepta să ți se impună creaturi inventate de alții?

            

  O care superbă, cu care simți că trăiești cu adevărat pe parcursul lectrurii, simți cu adevărat că trăiești alături de băiețelul rătăcit care cu pași timizi, îl găsește pe miraculosul Joshua Perle.  Astfel, aflând frumoasa poveste de viața a unui rege, rătăcit pe tărâmul nostru plictisitor, încercând să se întoarcă acasă în lumea lui cu ajutorului unu simplu obiect "portal".



  Mi-a plăcut foarte mult faptul că povestea este scrisă pe timplul celui de-al doilea război, asftel reînprospătându-mi memoria despre ce s-a întamplat acolo. Deși descrisă într-un mod foarte magic, iar, prin foarte magic mă refer la stilul autorului care este unul special, prin care reușește să facă o descriere foarte frumoasa a locului, astfel, inducându-ne mult mai bine  în lumea din care a plecat Illian. Illian este fiul lui Perle sub așa zisul nume de Joshua care nu era al lui de fapt.
  Ce m-a deranjat puțin a fost faptul că autorul a creat foarte multe personaje, care, după părerea mea mi-au îngreunat puțin cititul. Însă, asta nu m-a făcut să-mi displacă cartea.

"De câte ori spune cineva ,,Eu nu cred în poveștile cu zăne", undeva o zână mică moare."
  Aș putea să spun că această poveste m-a ajutat foarte mult, pe parcursul lecturii parcă retrăind basmele mele preferate pe care mi le spunea bunica la gura sobei, dar, aș putea să spun că mi-a și deschis ochii într-un mod magic, m-a făcut să cred și în alte lumi, m-a făcut să vreau să trăiesc și altundeva decât în realitatea plictisitoare în care trăim noi, oamenii, iar eu cred că de asta avem nevoie noi, de speranță. Joshua Perle e o poveste vie în sine. 

  Nu cred că am mai citit pâna acum o astfel de care care să aibă o putere atât de mare asupra mea și cred că ar trebui să fie citita de persoanele de toate vârstele, este la fel de potrivită și la 12 ani, cât și la 60. Este genul de care din care chiar ai ceva de învățat doar dacă știi să privesti dincolo de fapte și cuvinte.
  Toate acestea m-au făcut să vreau să-i dau din inimă cinci steluțe pe Goodreads și cred că este singura carte care a luat cu adevărat și merită din plin mai mult decât maximul de pe Goodreads.