joi, 17 mai 2018

Recenzie: Fată înecându-se de Caitlín R. Kiernan

Titlu original: The Drowning Girl
Gen: fantasylgbt, horror
Editura: Paladin
An apariție: 2015
Număr de pagini: 376
Rating:

Mulțumesc Libmag pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„Nu de cunoscut ne temem cel mai mult. Cunoscutul, oricât de oribil și periculos la adresa vieții noastre și corpului nostru, este ceva ce putem înțelege. Putem oricând răspunde cunoscutului. Putem să facem planuri împotriva lui. Putem să-i învățăm slăbiciunile și să-l învingem. Un lucru atât de simplu ca un glonte ar putea fi de ajuns. Dar necunoscutul ne scapă printre degete, la fel de insubstanțial ca ceața.”
      
Fata înecându-se este o poveste despre evenimentele stranii pe care doar mintea umană le poate concepe și o fata pe nume Imp ce nu poate face distincția dintre ceea ce este real si ireal. Imp știe că este nebună. Mama și bunica ei au fost la fel ca ea, suferinde de schizofrenie paranoidă. Dar pe măsură ce vei înainta în roman, vei observa cum sănătatea mintală a lui Imp se deteriorează din ce în ce mai mult, până în momentul în care fata va rămâne captivă în ea, înconjurată de monștrii care nu există cu adevărat.

Vreau să precizez că romanul este scris sub forma unui jurnal mai nonconformist, al unei autobiografii, din perspectiva Indiei Morgan Phelps. Încă din primele pagini respectiva recunoaște că este nebună și că acest lucru e la fel de normal pentru ea cum pentru alții e normal să fie grași, deși aceste două cuvinte au atașate de ele un stigmat nedrept, din punctul ei de vedere,deoarece tot ce fac ele este să reflecte realitatea. Putem presupune deci, că avem de a face cu o protagonistă sinceră, însă nu ar fi tocmai adevărat.

Imp încearcă din răsputeri să fie sinceră, însă mintea ei îi joacă feste și multe pagini sunt umplute cu minciuni evidente, cum ar fi întâlniri cu sirene și vârcolaci, dar și unele mai puțin evidente pe care le veți descoperi abia mai târziu. Întreaga carte este un puzzle, un teritoriu nesigur, în care lucrurile pot deveni înspăimântătoare extrem de ușor. 

Chiar dacă nu pot spune că acest roman m-a speriat în vreun fel,  unele secvențe din el mă bântuie chiar și acum. Cum ar fi felul în care Imp a povestit despre pictura lui Phillip George Saltonstall (cea de mai jos). La primă vedere, ai crede că nu este nimic înfricoșător la această imagine. E doar o fată care nu a intrat nici până la genunchi în apă, și totuși... pictura e intitulată Fata înecându-se. Teama nu e inspirată de momentul prezent și de ceea ce va urma. Cum va fi frântă în bucăți siguranța aparentă? Spre ce privea fata în pădure? Ce se ascundea în apă?

Spre surprinderea mea, puținele personaje djn carte care probabil ar fi trebuit să îmi atingă o coardă sensibilă, nu au făcut acest lucru, ba dimpotrivă. Imp și Abalyin duceau vieți atât de mizerabile încât la un moment dat îți venea să te întrebi cum de pot rezista? De ce nu schimbă nimic la ele? Și am apreciat că autoarea a fost generoasă și a introdus și un cuplu lgbt în carte, însă, iubirea dintre cele două fete era atât de toxică și incredibilă încât ceva mă face să-mi doresc să nu fi fost inclusă deloc.

Deși romanul devine pe alocuri presărat cu detalii inutile, ce îngreunează cititul și te fac să vrei să oprești lectura, nu regret că am citit această carte, deoarece m-a transportat către o altă lume, către o altă perspectivă atât de diferită de a mea. Recomand romanul amatorilor de fantasy și de cărți psihologice, deși probabil nu va fi nici pentru unii, nici pentru alții ceea ce vă așteptați.

duminică, 13 mai 2018

Recenzie: Născută din fum și os de Laini Taylor

Titlu original:Daugher of smoke & bone
Gen: fantasyyoung adultdistopie
Editura: EpicWave
An de apariție: 2016
Număr de pagini: 395
Rating:
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 
”Poate îi dădea târcoale, stând lângă fotoliu. Dar chiar nu era alt loc în care ar fi putut sta, în afară de pat, așa că se grăbi să se urce la loc. Ar fi vrut să-și scoată bocancii, dar nu riști să faci asta, dacă apare vreo situație în care trebuie să fugi sau să lovești pe cineva. Socotind după epuizarea clară a lui Akiva, bănuia că nu era o astfel de primejdie. Singura primejdie era mirosul picioarelor”
            

  Aș putea să spun că această carte m-a surprins într-un mod foarte plăcut, fără a avea cine știe ce așteptări din partea ei. Mă bucur foarte mult pentru că am ajuns să o citesc și de asemenea să o îndrăgesc. Cu această ocazie i-am descoperit și stilul de scriere a lui Laini Taylor, care este unul ireproșabil, cel puțin pe mine m-a surprins și m-a făcut să îndrăgesc povestea mult mai mult. 
  Personajele erau conturate foarte bine, astfel am putut să mă regăsesc în unele dintre ele foarte bine, acțiunea se vede că este una bine structurată, ireproșabilă, după cum am mai spus.
  În centrul atenției o avem pe Karou, o adolescentă, aparent normală căruia îi crește părul albastru. Dar ea este mai mult de atât, pe lângă viața ei de elev, de om obișnuit, e viața ei alături de monștrii de care s-a apropiat mult prea mult pentru a mai putea sta departe vreodată de ei. Monștrii care cu timpul au devenit familia ei pe care nu a avut-o niciodată.



  În poveste apare și inevitabila poveste de dragoste, care spre surprinderea mea, nu a fost un clișeu clasic adolescentin. A fost ceva diferit la cartea asta care m-a surprins într-un mod foarte plăcut, de la micile glume strecurate pe ici-colo, într-o poveste drastică, până la povestea de dragoste care a fost poate mult mai reușită decât multe dintre cele scrise într-o carte romance.
”Akiva o privea cu neclintire de șoim. Până în urmă cu vreo câteva zile, oamenii fuseseră mai degrabă o legendă pentru el, iar acum, iată-l în lumea lor. Era ca și când ar fi pășit într-o carte- o carte însuflețită, plină de culoare și parfum, mizerie și haos -, iar fata cu păr albastru se mișca prin ea întocmai ca o zână printr-o poveste, lumina mângâind-o altfel decât pe ceilalți, aerul părând să o condenseze în jurul ei ca o răsuflare întretăiată. De parcă tot locul acesta era o poveste despre ea”
  Sfârșitul a fost cel care m-a lăsat cu adevărat rece, cu gura căscată până la podea, asta făcându-mă să vreau cu ardoare continuarea poveștii, pe care, după cum v-ați dat deja seama, sunt nerăbdătoare să o citesc.

  Per total, a fost una dintre cele mai bune cărți de ficțiune citite de mine anul acesta, care mi-a intrat direct în suflet, așa că eu personal o recomand cu încredere.


Lectură frumoasă!


sâmbătă, 28 aprilie 2018

Recenzie: Lumea de gheață și foc de George R.R. Martin

Titlu original: World of Ice and Fire
Gen: realism magic, historical fiction
Editura: Nemira
An apariție:2017
 Număr de pagini: 326
Rating:
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
”Se spune, pe bună dreptate, că fiecare clădire este construită piatră cu piatră, iar același lucru poate fi spus și despre cunoaștere, extrasă și adunată de mulți oameni învățați, fiecare dintre ei construind pe munca predecesorilor. Ceea ce nu știe unul dintre ei este cunoscut altuia, astfel că puțin rămâne cu adevărat neștiut, dacă cineva privește destul de departe.”
            

     Lumea de gheață și foc este o adevărată comoară, un obiect de colecție, un must-have pentru orice fan Game of thrones! După ce veți citi cartea, veți avea o perspectivă mult mai amplă asupra evenimentelor din serial sau din cărți. Iar cartea în sine este un răsfăț vizual, e plină cu desene care nu au mai apărut nicăieri altundeva și pe care trebuie să le vedeți cu proprii ochi ca să vă convingeți cât sunt de frumoase.
    În calitate de fană înfocată Game of Thrones, care a devorat seria de romane „Cântec de gheață și foc” și care a văzut toate episoadele din serial, vă pot spune că această carte este plină de surprize și vă va oferi detalii noi-nouțe atât despre personajele voastre preferate, cât mai ales despre strămoșii lor și până la primii oameni. 
     Veți afla ce i-a făcut pe Copiii Pădurii să intre în război cu Primii Oameni, cum au ajuns Targaryenii să rămână ultimii stăpâni ai dragonilor și amănunte despre orașele de sclavi încă de pe vremea când erau ținuturile unor oameni la fel de liberi ca cei din Westeros. De asemena, vor fi introduse detalii despre personaje legendare precum Aerys al II-lea, tatăl lui Dany, denumit și Regele Nebun, sau Baerlor I, care a călătorit zeci de kilometrii prin deșert.
    Povestea mi s-a părut arareori prea lentă și uneori am simțit că primesc informații neimportante despre personaje care nu mă interesează. Alt lucru important de zis este că, de fapt, cartea nici măcar nu a fost scrisă de GRRM, ci de Elio M. Garcia Jr. și Linda Antonsson, deci nu vă așteptați ca vocea autorului să fie cea prezentă în cărțile Cântec de gheață și foc, ci mai degrabă la o replică de-a ei, ceva mai serioasă.
    Despre aspectul cărții am doar cuvinte de laudă. Cartea este extrem de rezistentă (se prea poate să fi dormit peste ea, din greșeală, într-o noapte): are coperta cartonată și paginile lucioase. Ilustrațiile sunt realizate de mai mulți artiști, dar sunt desenate cu aceeași tehnică, și sunt ireproșabile, m-aș putea uita la ele încontinuu.
 

joi, 26 aprilie 2018

Recenzie: Ne vedem în Cosmos, prieteni! de Jack Cheng

Titlu original: See you in the Cosmos
Gen: yasmart age
An apariție: 2018
Număr de pagini: 346
Rating:
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
                                                      Cartea poate fi achiziționată de aici.
„-Treaba asta pare să fie cu adevărat importantă pentru tine, a rostit băiatul mai mare.
-Bineînțeles că e importantă, dacă n-ar fi fost importantă n-aș fi plâns, EVIDENT.
N-am spus și ultima parte. Dar am dat din cap. Sunt complicat.”
            
     Ne vedem în Cosmos este o carte încărcată de emoție, povestită de un băiețel sensibil și inteligent de 11 ani pe care parcă ai vrea să îl strângi în brațe și să îi spui cât de mândru ești de el. Alex face înregistrări ale vieții lui de zi cu zi pe care dorește să le trimită în spațiu; dar când se aventurează de unul singur în celălalt colț al țării, viața lui se schimbă radical, iar el descoperă niște adevăruri poate prea crude pentru un copil de vârsta lui.     
     Încă de când am descoperit că va fi lansată această colecție Smart Age la Editura Corint m-am bucurat foarte tare, deoarece am găsit niște cărți pe care mi-aș fi dorit să le citesc încă din gimnaziu, dar care sunt perfecte și acum pentru că abordează niște subiecte sensibile și care te captivează complet. Ne vedem în Cosmos e cea care mi-a captat cel mai mult atenția, deci am plecat cu așteptări mari la drum, dar le-a depășit complet chiar și pe acestea.

      La unele cărți am avut problema de a nu simți nicio legătură cu personajul principal, dar la această carte e chiar opusul. Pur și simplu aș fi „ascultat” înregistrările lui Alex la nesfârșit, pentru că sunt minunate. Sunt momente în care râzi cu lacrimi și momente în care plângi cu sughițuri, dar nu aș fi schimbat nimic la ele, nici măcar un cuvânt. E de prisos să spun că la finalul cărții am simțit că pierd o parte din mine când mi-am luat la revedere de la personaje, atât de bine au fost conturate.
„(smiorcăit)
Voi, băieți, probabil vă întrebați... Vă întrebați cum poate să facă înregistrări dacă Voyager 3(racheta lui) e în spațiul cosmic?
Voyager 3 n-a reușit să ajungă în spațiul cosmic.”
      Povestea în sine este de asemenea antrenantă și nu te plictisești niciodată deoarece aventura lui Alex avansează în neprevăzut. Va reuși acest copil să-și îndeplinească visul, acela de a-și lansa Ipod-ul cu înregistrările în spațiu? Sau va reuși chiar mult mai mult decât atât? Rămâne să descoperiți voi, dar vă anunț încă de acum că romanul e presărat cu surprize la tot pasul.
      Romanul „Ne vedem în Cosmos, prieteni!” e o pauză binemeritată de la negativismul care ne înconjoară, deoarece Alex sigur va reuși să vă aducă zâmbetul pe buze în orice împrejurare. E o carte care nu trebuie ratată!   

duminică, 22 aprilie 2018

9 moduri în care basmul Mica Sirenă este sinistru

 

asmul Mica Sirenă a făcut fără îndoială parte din copilăria voastră, dar sunt sigură că mulți dintre voi nu ar fi ghicit niciodată cât de întunecată este povestea originală și că nu coincide deloc cu versiunea ultrasimplificată și îndulcită marca Disney. Într-una, o roșcată drăguță are o pasiune pentru lumea oamenior și se ridică temporar la suprafața mării și se căsătorește cu băiatul pe care îl iubește după ce înfruntă cu brio o serie de obstacole, totul se termină cu bine. Cealaltă nu este genul de poveste pe care ai vrea să o audă copiii mici. E cu adevărat tulburătoare.
n versiunea originală, oamenii sunt dizolvați, înjunghiați, au stridii atașate de ei și tot felul de alte sorți chinuitoare. Prințul este doar un alt neghiob și o tratează pe Mica Sirenă ca pe un câine (a pus-o să doarmă pe preșul din fața camerei lui la un moment dat.) Vrăjitoarea mării nu este dușmanul, natura umană este. Mica sirenă este nevoită să aleagă între a suferi o moarte oribilă și a ucide cu sânge rece.
acă ai iubit-o mereu pe Ariel și încercările ei de a săruta oameni în bărci, atunci pleacă cât mai poți. Povestea lui Andersen nu e una în care oamenilor li se face dreptate și răul primește soarta crudă pe care o merită. Nu, e mult mai complexă de atât, și mie mi s-a părut de mii de ori mai fascinantă. Deci iată cele 9 motive pentru care basmul Mica Sirenă este sinistru.

1.Mica Sirenă originală era torturată de stridii.


Povestea originală are în mare același început ca filmul Disney - cea mai mică fiică dintr-un palat din ocean condus de un rege al sirenelor, ușor obsedată de oameni - dar regalitatea ei este literalmente chinuitoare. Când împlinește vârsta potrivită, sirenei (care nu are nume) nu numai că îi este permis să se ridice la suprafață; trebuie să îi fie agâțate opt stridii de coadă. „Cel mândru trebuie să sufere,” este replica dură a bunicii ei când sirena se plânge.

2. Surorile ei mai mari cântă despre încântarea de a îneca marinari.

Numeroasele surori ale sirenei sunt de fapt destul de drăguțe pe final, însă asta nu le face mai puțin periculoase. Ocupația lor de bază e să le cânte marinarilor despre cum n-ar trebui să le fie teamă să fie sub apă, pentru că e așa de distractiv. Nu par să facă asta din pură răutate, totuși - ne-au dat impresia că sunt cam proaste.

3. Sirenele nu au suflete

Asta e spus de multe ori în carte. Sirenele trăiesc 300 de ani, dar odată ce mor, încetează să mai existe oriunde. Oamenii trăiesc mult mai puțin pe Pământ, însă primesc suflete nemuritoare și sunt în mod evident ființe superioare. Dar dacă o sirenă câștigă iubirea unui om, primește și ea un suflet nemuritor. Acesta e pe jumătate motivul pentru care Mica Sirenă își dorește cu atâta ardoare o pereche de picioare, nu e doar prințul.
4. După ce devine om, sirena trebuie fie să se căsătorească, fie să moară

Opțiunile disponibile sirenei sunt cam nesatisfăcătoare. În film, trebuie să obțină sărutul iubirii adevărate sau se va transforma înapoi în sirenă și să devină sclavul Ursulei. În povestea originală, ea trebuie să-l convingă pe prinț să se căsătorească cu ea - sau va muri. Și pentru chestia cu  sufletul, ea va dispărea pentru totdeauna. E o afacere cam riscantă.

5. Mersul e ca și cum ar călca pe cuțite.




Transformarea din pește în om nu este deloc un prilej de bucurie. Nu numai că rămâne fără voce, fiecare pas pe care îl face cu picioarele ei nou-nouțe îi cauzează agonie; vrăjitoarea mării descrie asta drept „a călca pe cuțite”. Parcă destinul nu e deloc de partea ei. Cine poate fi seducător când în secret e înjunghiat?

6. Prințul este un nesimțit care o tratează ca pe un câine



Prințul lui Andersen este un coșmar absolut. O lasă pe sirenă să se culce la picioarele patului lui (nu serios) și o numește copila lui găsită. O iubește „cum ar iubi un copil” aparent - sună extrem de ciudat - și Andersen include chiar și scene în care prințul cel-fără-creier îi spune copiliței lui găsite totul despre minunile de sub mare, pentru că el știe atât de multe despre ele. 

7. Prințul nu se îndrăgostește de ea, iar mica sirenă trebuie să danseze la nunta lui




Nu numai că mica sirenă trebuie să facă față profeției de a muri -și, să nu uităm, să nu trăiască pentru totdeauna după moarte, pentru că nu are un suflet - pentru că nu a putut câștiga iubirea acelui prinț idiot, dar trebuieși să danseze la nunta lui. Asta chiar e sadic.

8. Poate evita să se dizolve în spuma mării doar dacă omoară iubirea vieții ei.


Sfârșitul poveștii devine și ciudat și întunecat. În timp ce mica sirenă se gândește la moarte - ceea ce va însemna să se dizolve în spuma mării, nu să moară ca un om - surorile ei ies din apă, pentru că și-au dat părul vrăjitoarei în schimbul unui cuțit magic. 

Ghiciți ce trebuie să facă cu el ca să trăiască. Să ucidă cu sânge rece prințul, în timp ce acesta dormea liniștit lângă proaspăta lui mireasă. Sirena aruncă cuțitul în mare și își așteaptă cu demnitate moartea.
9. Finalul fericit este un purgatoriu
                      
Deci, te-ai aștepta ca eroina noastră să fie salvată pentru că a ales să-și salveze adevărata iubire, nu? Păi nu e. Nu se dizolvă, dar este doar salvată de „fiicele aerului” care îi spun că acum este una dintre ele - felicitări! - și asta înseamnă că acum va zbura de-a lungul lumii făcând fapte bune timp de 300 de ani, iar mai apoi s-ar putea să obțină un suflet până la urmă.

sâmbătă, 21 aprilie 2018

CĂRȚI VS FILME (ANII 2000-2018)


Cu toții iubim cărțile sau filmele, nu-i așa? Hai... cunoști tu pe cineva să nu fi citit o carte sau să nu fi văzut un film? Nici eu. Așadar, astăzi vom compara câteva cărți cu filmele lor. Unele dintre ele sunt scrise înainte de 2000, dar ecranizate mai târziu. Ce o tot lungim? Să trecem la treabă! (în secțiunea de comentarii puteți lăsa părerile voastre).


Imagini pentru book or movie



1. JOCUL LUI GERALD, STEPHEN KING
Cartea a fost publicată în 1992, iar filmul lansat în 2017.
Imagini pentru jocul lui gerald
CARTE:

Am citit multe recenzii despre această carte, iar în majoritatea, cititorii spuneau  că s-au plictisit la un moment dat, deși era bine  descrisă și conturată. În schimb, eu nu împărtășesc aceeași părere. Nu m-am plictisit nici citind cartea, nici vizionând filmul. Acțiunea. chiar dacă s-a petrecut într-o singură cameră, m-a ținut captivă acolo. Am văzut cum acționează oamenii în caz de disperare și cum ajunge psihicul uman să cadă în regres în doar câteva ore.         

FILM:

Ei bine, în film nu au fost atât de bine creionate aceste aspecte, unele scene fiind în plus, căci în carte nu existau. Însă nu l-au îmbunătățit cu nimic, consider eu. E frumos, dacă nu ai citit cartea înainte. Ca să mă rezum, nu cuprinde atât de bine detaliile și ceea ce se întâmplă în interiorul personajului principal. (Citiți cartea înainte!)                                                                   

2. ÎNGERI ȘI DEMONI, DAN BROWN    

Cartea a fost publicată în 2000, iar filmul lansat în 2009.

  Imagini pentru INGERI SI DEMONI 
CARTE:

Ah, Dan Brown, marea mea iubire. Sau nu, să nu-i spunem așa, dar e autorul pe care-l respect cel mai mult până în momentul de față. Pe lângă Sandra Coroian și alții, desigur. Cartea e prima din seria „Robert Langdon” și a fost... WOW! Am aflat atât de multe lucruri și mi-au fost oferite atât de multe detalii, iar acțiunea m-a ținut acolo pur și simplu. (P.S: Deja am o colecție de șase cărți scrise de autor *o ediție specială, ilustrată* + o biografie neautorizată. Și nu, nu am ajuns să îl idolatrizez. Nu am idoli.) Așa că, pentru a nu-l venera, presupun că ați înțeles ideea.

FILM:

Poate e mai ușor de digerat, căci cărțile lui sunt mai greoaie și îți ia destul până le termini, însă cu siguranță nu e peste carte. Nu au cum să cuprindă o carte de 500-600 de pagini într-un film chiar și de două ore, din păcate. Personajele nu sunt mereu așa cum apar în carte și nu poți experimenta totul ca și cum ai citi-o. Nici nu am putut să văd tot filmul... Am încercat să vizionez până și „Codul lui da Vinci”, dar nu mi-a plăcut aproape deloc, de asemenea. Dar dacă le vezi înainte să citești cărțile, îți par extraordinare.                     

                  3. SUB ACEEAȘI STEA, JOHN GREEN  

Cartea a fost publicată în 2012, iar filmul lansat în 2014.                 Imagini pentru sub aceeasi stea     


CARTE:

Urăsc că trebuie să o spun, însă această carte mi s-a părut seacă. Lipsită de descriere și scrisă de parcă autorul ar fi plictisit constant. Poate că este vorba și despre faptul că a fost scrisă din perspectiva ei, deși autorul este un el. Sau poate că nu, nu știu. Este salvată de subiectul ei, dar pentru mine nu are mare valoare acest volum. Povestea ar fi putut fi scrisă altfel, într-un mod mai inedit și special. Dar nu a fost să fie.                                                                             

FILM:

Iarăși, o afirmație pe care nu aș fi crezut că am să o fac vreodată. Dar o spun clar: Mi-a plăcut mai mult filmul. Mi s-a părut mai bine conturat decât cartea (culmea!) și m-am bucurat mai mult de el. Nu am avut ce să îi reproșez, e un film frumos pentru zilele ploioase sau zile liniștite în care ai nevoie să vezi ceva, pentru a ieși din starea de monotonie.   
   

   4. HOȚUL DE CĂRȚI, MARKUS ZUSAK 

                               Cartea a fost publicată în 2005, iar filmul lansat în 2013                        Imagini pentru hotul de carti     


CARTE:

Am iubit cartea din prima clipă. Atât de voluminoasă, dar nici măcar nu s-a simțit. Pe cuvânt! O recomand cu drag tuturor celor pasionați de Al Doilea Război Mondial. Este scrisă din perspectiva Morții... cât de interesant, nu-i așa? Autorul are un stil atât de frumos, încât noi părem doar naivi citind. Nu mai am nimic de adăugat, doar că o recomand din suflet!!

FILM:

Cum v-ați obișnuit, filmul nu se ridică la rangul cărții, însă a fost un film destul de drăguț, ca să fiu sinceră. Producătorii au încercat să ecranizeze frumos sutele de pagini scrise de Markus Zusak. Cu toate acestea, se cam pierde perspectiva din care a fost scrisă și puțin din farmec. Așa e mereu, însă unele filme sunt chiar mediocre.       
                                                              


Imagini pentru ornaments png
Mai puteam să adaug o grămadă de cărți sau filme, însă mă rezum la atât, pentru a fi un articol mai ușurel. Sunt  cărți pe care eu le-am îndrăgit enorm (sau film, în cazul ecranizării Sub aceeași stea). Sper că va plăcut și nu uitați, aștept și părerile voastre.  


Lecturi plăcute!

Recenzie: Ghidul astronautului pentru viata pe pamant de Col. Chris Hadfield



Titlu original:An astronaut`s guide to life on earth
Gen: nonficțiune
Editura: Nemira
An apariție:2015
Număr de pagini: 284
Rating:
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
”Nu este suficient să ajungi în spațiu pentru a fi astronaut. În prezent, oricine are buzunare destul de adânci și o sănătate destul de bună, poate ajunge în spațiu. Participanții la zborulrile spațiale, numiți de obicei turiști spațiali, plătesc între 20 și 40 de milioane de dolari de persoană pentru a părăsi Pământul pentru o călătorie de zece zile în spațiu și a vizita Stația Spațială Internațională(SSI) la bordul unei nave Soiuz ... Nu e la fel de simplu ca îmbarcarea într-un avion; călătorii trebuie să urmeze un curs elementar de măsuri de protecție, desfășurat pe parcursul a aproximativ șase luni. A participa la un zbor spațial nu înseamnă că ești astronaut.”
         

    Ghidul astronautului pentru viața pe pământ, a fost o carte surprinzator de bună, care deși este o non-ficțiune și o autobiografie a autorului, lucruri care pe mine nu mă prea atrag, povestea aceasta m-a ținut în suspans și m-a făcut să-mi doresc să o continui.

   Toată peripeția, aș putea să spun, autorului de a deveni astronaut, a pornit numai de la vârsta de nouă ani, prin simplul fapt că el și-a dorit asta, și a luptat pentru ceea ce sufletul lui voia cu adevărat. Deși viața i-a dat multe rateuri și i-a arătat că nu are nici măcar o șansă, el a continuat să creadă în proprile forțe și a știut că o să reușescă chiar dacă șansele erau ”nule” cum susține acesta.



  Toată acțiunea se bazează pe încercările lui de a intra la NASA și de a fi un astronaut. Descoperim în carte toate sentimentele și emoțiile ce l-au măcinat pe autor, din clipa în care aștepta cu sufletul la gură scrisoarea de admitere sau de respingere, până în clipa în care el a zburat spațiul și a vazut totul cu ochii lui.

”Consecința tuturor acestor lucruri este că devenim competenți, priceperea fiind cea mai importantă calitate pe care trebuie să o ai ca astronaut deși, ca să fiu sincer, asta e valabil în cazul fiecărui om de pe Pământ sau din spațiu, care se străduie să reușescă într-un domeniu sau altul. Competență înseamnă să-ți păstrezi sângele rece în momentele critice, să te ții de ceea ce trebuie să faci chiar dacă se pare că, orice ai face, nu ai nicio șansă de reușită și improvizezi soluții bune pentru probleme dificile în condițiile în care fiecare secundă contează. Competența înseamnă ingeniozitate, hotărâre și să fii pregătit pentru orice.”
 Ceea ce mi-a plăcut foarte mult la această carte, care deși abordeaza un subiect serios, a fost nota de umor pe care a presărat-o autorul, astfel făcând lectura mult mai plăcută. M-au surprins într-un mod plăcut pozele prezente în poveste, astfel schimbând puțin decorul și atmosfera seriosă.



  Singurul lucru care m-a deranjat cu adevărat la această carte, au fost termenii neexplicațe pe care, consider eu, orice om, care bineînțeles, nu e astrontonaut, și citește această poveste, nu o să înțeleagă mare lucru din acele secvențe. Lucru care, pe mine m-a iritat puțin și ăsta e probabil, singurul defect al cărții. Recomand cu drag lecturarea ei, mai ales pentru pasionați!